News

Ancheta polițiștilor cu privire la femeia găsită decedată în râul Suceava, în dreptul zonei de agrement de pe malul apei, a ...
Șeful administrației județene, Gheorghe Șoldan, a prezentat un prim bilanț al pagubelor produse de inundațiile din noaptea de ...
Într-o perioadă în care persoanele afectate de inundațiile din zonele de munte ale județului au cea mai mare nevoie de ...
Președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Șoldan, a criticat atitudinea unor politicieni care în această perioadă ...
Tânărul fotbalist sucevean Ștefan Senciuc a făcut un pas important în carieră, fiind transferat de vicecampioana României, ...
Cu toții am avut un moment în viața noastră când am fost tentați să ne uităm pe ascuns în telefonul iubitului/iubitei noastre ...
Societatea de transport public local - TPL Suceava - a anunțat că în luna august vor circula autobuze din Centru la Cetatea ...
În a doua duminică din Postul Adormirii Maicii Domnului, pe 10 august 2025, începând cu ora 17:00, la Mănăstirea „Sfântul ...
Prefectura Suceava a dezmințit, joi, o presupusă restricționare a accesului voluntarilor care vor să pună umărul la ...
Un veteran de război care a împlinit venerabila vârstă de 100 de ani a fost sărbătorit miercuri, în comuna Straja, de familie ...
Președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Șoldan, negociază cu operatorul aerian HiSky deschiderea a două noi ...
O ceartă violentă a avut loc joi, în ședința Consiliului Local Suceava, la dezbaterea proiectului de hotărâre referitor la ...